-
Un strop de viaţă #114
Există trei timpuri – prezentul din cele trecute, prezentul din cele prezente şi prezentul din cele viitoare. Căci aceste trei există doar în suflet, iar într-un alt loc, eu, unul, nu le văd a exista. Prezentul din cele trecute se află în memorie; prezentul din cele prezente, în privirea atentă; şi prezentul din cele viitoare,…
-
Un strop de viaţă #113
Istoria arată că aceia dintre creştini care au contribuit mai mult la bunăstarea acestei lumi sunt tocmai cei care au ţinut mai mult la cealaltă. C.S. Lewis, citat de Philip Yancey în cartea sa, Zvonurile altei lumi
-
„Dumnezeu e Evanghelia“ de John Piper
Când a fost ultima dată când ai primit o veste bună? Dacă nu ai mai primit demult una, îţi vom da noi o veste bună. O Evanghelie. Dar nu orice Evanghelie, ci Evanghelia lui Isus Hristos, Evanghelia lui Dumnezeu. Dumnezeu este Evanghelia, susţine John Piper în cartea sa cu acelaşi titlu în care ne îndeamnă…
-
Un strop de viaţă #112
În ce fel ne-ai iubit Tu pe noi, o, Bunule Părinte, Tu, Care nu L-ai cruţat pe Unicul Tău Fiu, ci L-ai trimis pe El pentru noi păcătoşii! În ce fel ne-ai iubit Tu pe noi, cei pentru care El, Care n-a socotit a fi o diminuare a dumnezeirii Tale faptul că este asemenea Ţie,…
-
Un strop de viaţă #111
Dorinţa firească din noi nu e nicidecum vrăjmaşă supranaturalului; soluţia nu constă în reprimarea acesteia. Dimpotrivă, pentru a descoperi calea spre bucurie, trebuie să pun dorinţa în relaţie cu izvorul ei din cealaltă lume. Nu ne rămâne decât să identificăm o serie de indicii apte să conducă la sursa şi semnificaţia lor originare. Philip Yancey,…
-
Un strop de viaţă #110
…nefericit este omul care, deşi cunoaşte toate aceste lucruri, nu te cunoaşte pe tine [Dumnezeule]: dimpotrivă, este fericit acela care te cunoaşte pe tine, chiar dacă nu cunoaşte nimic din acele lucruri. Iar cine te cunoaşte pe tine şi mai cunoaşte în plus şi acele lucruri cu nimic nu este mai fericit pentru aceste cunoştinţe;…

