-
Un strop de viaţă #130
„Caracterul se defineşte prin ceea ce alegi să faci atunci când nu te vede nimeni.” În fond şi la urma urmei, Dumnezeu vede întotdeauna totul. Dumnezeu îmi apare acum nu ca un poliţist care îmi supraveghează de sus fiecare mişcare, ci ca un Duh lăuntric, inspirându-mă să-mi împlinesc nedezminţit rostul ce mi-a fost menit încă…
-
Cărţi de citit până la Crăciun (pe lângă relatările din Evanghelii)
Pentru că de astăzi mai este fix o lună până la sărbătoarea naşterii lui Isus Hristos, m-am gândit să vă propun opt cărţi de citit până atunci (ca să aveţi de unde alege măcar una, dacă nu patru, câte una pentru fiecare săptămână, fără a neglija lectura relatărilor din Evanghelii, sursa primară), pentru a vă…
-
Un strop de viaţă #129
Acum câteva săptămâni stăteam la mine în sufragerie într-o zi însorită uitându-mă pe geam la frunzele în schimbare – absorbind toată frumuseţea toamnei. Am început să mă gândesc la toamnă şi la semnificaţia schimbării culorii frunzelor. Acest lucru înseamnă că ele încep să moară. „Numai Dumnezeu poate să creeze ceva care moare astfel încât să…
-
„Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr“ de C.S. Lewis
Pe 23 noiembrie 2013 s-au împlinit 50 de ani de la moartea lui C.S. Lewis, fapt ce a prilejuit numeroase evenimente, activităţi şi conferinţe în întreaga lume. Însă opera lui continuă să influenţeze, aşa că astăzi vă prezentăm o carte atipică şi originală în felul în care este scrisă şi în conţinutul ei. Ea a…
-
Alege cărţile anului la Cărtureşti
Cărtureşti le lansează şi anul acesta cititorilor provocarea de a alege Cărţile anului în cea de-a doua ediţie a acestui concurs. Ce trebuie să faci este simplu: alegi cartea preferată din categoriile Ficțiune, Non-Ficțiune, Poezie, Carte pentru copii dintre variantele propuse de librari şi poţi câştiga prin tragere la sorţi un voucher în valoare de…
-
Centenar Traian Dorz
Poetul Traian Dorz a fost întemniţat timp de 16 ani în închisorile comuniste din România. A lucrat şi a luptat în cadrul mişcării Oastea Domnului, mişcare religioasă interzisă sub regimul comunist. Miile de poezii pe care le-a scris şi nenumăratele învăţături creştine pe care le-a lăsat au ca temă majoră Golgota -„izvorul neţărmuitei şi veşnicei…

