Un strop de viață #799


Înșelătorii și înșelăciunile nu fac oameni buni, ci fac oameni răi. Societatea umană s-a stricat și s-a depravat pentru că au ascultat cuvintele multor înșelători. Au urmat multe călăuze oarbe, care s-au dus cu toți cei călăuziți într-o groapă, și dincolo de groapă, în iad!

Minciuna nu naște virtuți. De două mii de ani însă Biserica Domnului Isus Hristos a născut exemplare nemaipomenite. Astăzi creștinismul istoric suferă și el un proces de eroziune pentru că s-au băgat în el unii care nu erau creștini și ”puțin aluat” a dospit toată ”plămădeala”. Biserica creștină și-a permis să tolereze, spre paguba și rușinea ei, elemente care n-au avut nimic de-a face cu Hristos.

Isus este însă o prezență în istorie și o prezență cunoscută cu care trebuie să intrăm într-o relație personală fiecare dintre noi. Ascultătorii mei trebuie să se întrebe, la modul cel mai serios, nu dacă sunt membrii unei biserici, ci dacă ei au această relație personală cu cea mai formidabilă Persoană din istorie, cu Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu și Fiul Omului.

Aurel Popescu, citat de Daniel Brânzei în Amintiri cu sfinți