Omul nu se poate smeri pe deplin până nu ajunge să înțeleagă că mântuirea lui este dincolo de puterile, de sfatul, de eforturile, de voința și de faptele sale, și depinde în mod deplin de voia, sfatul, plăcerea și lucrarea altcuiva, și anume doar a lui Dumnezeu. Căci dacă cineva, având și cea mai vagă impresie că poate face până și cel mai mic lucru spre mântuirea lui, se încrede în sine și nu este cuprins de disperare în inima lui, el nu se va fi smerit înaintea lui Dumnezeu, ci se gândește la un loc, la o vreme sau la o lucrare prin care să ajungă la mântuire. Însă cel ce se încrede pe deplin în voia bună a lui Dumnezeu, disperă profund în inima lui și nu alege nimic singur, ci așteaptă ca Dumnezeu să lucreze în inima Lui, este cel mai aproape de har, ca să poată fi mântuit.

Martin Luther, citat de Erwin W. Lutzer în Reforma și întoarcerea la Evanghelie. Un model pentru Biserica de azi