Mă întrebam: cum puteai să-L preamăreşti pe Dumnezeu printr-o viaţă de tăcere? La început m-am rugat foarte mult să fiu eliberat. Am întrebat: „Tu ai spus în Scriptură că nu e bine ca omul să fie singur; de ce mă ţii în singurătate?“. Dar, după trecerea zilelor şi a săptămânilor, singurul meu vizitator rămăsese tot gardianul, care, fără să scoată o vorbă, îmi aducea bucăţi de pâine neagră şi o supă apoasă.

Poate că prin această tăcere mă apropiam de Dumnezeu. De asemenea, poate El mă făcea pe mine un pastor mai bun; fiindcă remarcasem că cei mai buni predicatori erau oameni care, ca şi Isus, practicau tăcerea interioară. Când gura rămâne prea mult deschisă, chiar pentru a rosti binele, sufletul îşi pierde flacăra, aşa cum o cameră îşi pierde căldura printr-o uşă deschisă.

Richard Wurmbrand, Cu Dumnezeu în subterană