Inspirație pentru Ziua Copilului 2019 – recomandări de la copii pentru copii (partea 1) – Carolina


Pentru că mai este mai puțin de o lună până la ediția de anul acesta a Salonului Internațional de Carte Bookfest (29 mai-2 iunie) și cam tot atâta până la Ziua Copilului, m-am gândit să pun la cale o serie de postări cu recomandări, astfel încât să vă puteți face listele din timp. Așadar, de-a lungul acestor săptămâni veți descoperi recomandările de lectură ale unor copii (sau adolescenți) pentru copii, recomandările unor mame care vorbesc despre cărțile preferate ale copiilor lor și, mai aproape de evenimente, ce cărți se află pe listele noastre pentru Bookfest 2019.

Începem astăzi cu recomandările Carolinei (17 ani, clasa a X-a), printre care m-am bucurat să descopăr una dintre cărțile mele de suflet (Alcott) și una dintre cărțile pe care le-am citit în perioada în care îmi făceam disertația pe tema cărților pentru copii și adolescenți (Pullman). 4 autori de naționalități diferite (o americancă, un rus, un francez și un englez). 3 din 4 cărți de aventuri, 3 din 4 potrivite pentru ambele sexe, toate cărți faine! Nu toate se mai găsesc în librăriile online, poate aveți succes în cele fizice, dacă nu, sigur le găsiți în biblioteci.

Citește mai mult

Reclame

Guest post: Elisa, Ema și Matei citesc și recomandă…


Dacă postările din zilele trecute (aici, aici și aici) cuprindeau în general cărți pentru adulți, astăzi vă propunem câteva cărți pentru copii, îndrăgite și recomandate de Mariana Dinu și copiii ei, Elisa (6 ani și 10 luni), Ema (4 ani și 10 luni) și Matei (1 an și 9 luni). Mariana scrie despre activități educative pe blogul Jurnal de prințese și ne-a mai recomandat cărți prețioase și anii trecuți.

I-am întrebat pe copiii mei care sunt cărțile pe care le-au citit cu drag anul trecut și despre care ar vrea să le spună altor copii. Evident, pentru Matei, care are 1 an și 9 luni, am răspuns eu, dat fiind faptul că știu pe de rost cele două cărți pe care le cere aproape zilnic.
Matei iubește Mergem la vânătoare de urși, apărută la Editura Cartea Copiilor, în 2018. Noi cunoșteam cartea pentru că o aveam deja în limba engleză. Dar, citită fără „efecte speciale”, nu are niciun farmec, aș spune eu. Pentru inspirație, l-am urmărit pe Michael Rosen, unul dintre autori, pe YouTube și nu-mi pot scoate din minte sunetele, ritmul, intonația lui. De aceea, mi s-a părut greu de citit în limba română, dar până la urmă am reușit și, pentru că Matei e mare vânător de urși acum, o citesc și de câteva ori pe zi!
Recomandarea și alegerea mea la capitolul cărți pentru băieți mititei este colecția de cărți cu Alfie, scrisă și ilustrată de Shirley Hughes și apărută la Editura Litera Mică, tot în 2018.  Am cumpărat 4 titluri din colecție, dar acum citim Alfie vrea să fie băiat mare și Alfie dă o mână de ajutor. Căutăm cărți ale căror personaje principale să fie băieței pentru ca Matei să se poată identifica mai ușor cu ei. Cărțile sunt ușor de citit și urmărit, ilustrațiile sunt candide și pline de detalii interesante pentru copilași.
Ema (4 ani și 10 luni) a ales să recomande Pandora de Victoria Turnbull, pe care o găsiți la Humanitas din 2017. Este o carte plină de candoare, deosebit de plăcută la atingere. Îi însoțește pe copii printr-o călătorie a emoțiilor: tristețea, singurătatea, entuziasmul împrietenirii, empatia, grija față de celălalt, dezamăgirea și chiar disperarea, speranța și bucuria regăsirii. O carte care a cucerit-o pe Ema și care, deși are text puțin, reușește să îi susțină atenția pentru perioade rezonabile de timp. Din punctul meu de vedere, e puțin cam scumpă, dar poate o veți găsi la biblioteca!
Din observațiile mele cu privire la Ema și experiența cititului împreună, pot spune că la ea a prins foarte bine orice titlu din colecția Pettson și Findus de Sven Nordqvist. Sunt cărți pe care noi le-am descoperit mai întâi în limba germană și despre care, la vremea aceea, sora mai mare a Emei spunea că sunt „cele mai distractive cărți citite vreodată” de ea. M-am bucurat enorm că au fost traduse (și încă foarte bine) la Editura Panda! Povestea motanului Findus, a bătrânelului „foarte ordonat” Pettson și a flecăreților mereu puși pe șotii îi ține pe copiii mei cu sufletul la gură până la final!
Elisa (6 ani și 10 luni) mi-a zis că recomandă Doctorul Aumădoare de Kornei Ciukovski, o carte clasică, apărută într-un format atrăgător la Arthur Retro. A descoperit-o la un club de lectură la care s-a citit primul capitol și de atunci până am reușit să ii cumpărăm cartea m-a întrebat întruna de ea!
A citit-o singură cap-coadă și a intrat în lumea ei râzând cu gura până la urechi și povestindu-ne despre personaje și acțiune de fiecare dată când lua o pauză. Am citit-o și eu pentru Ema și pot să înțeleg de ce îi captivează pe copii!
Pentru alți copii de vârsta Elisei sau care se află la stadiul citirii independente deja, așa cum era ea acum câteva luni, pot recomanda o Biblie pe care Elisa a terminat-o într-o săptămână și un pic. Este vorba despre Biblia pentru fiecare zi, o ediție îngrijită de Societatea Biblică Interconfesională din România. Este un format clasic cu câte o povestire biblică pentru fiecare zi, un verset și o întrebare. Ceea ce mă face să recomand această versiune de Biblie pentru copii este, în primul rand, calitatea textului și apoi frumusețea ilustrațiilor. Textul este editat impecabil, este accesibil, natural, lipsit de tendința limbajului de lemn pe care l-am întâlnit în alte Biblii pentru copii.
Sper că v-au plăcut recomăndarile noastre! Pe curând!

Mulțumim copiilor și Marianei!

PS: Recomandările ei din 2016.

Guest post: Ce cărți recomandă Andreea Ștefănică în 2019


Așa cum v-am obișnuit, am rugat-o și în acest an pe Andreea Ștefanică, o altă iubitoare de cărți și autoare de blog, să facă o listă de recomandări de lectură pentru voi. În lista ei veți regăsi două cărți pe care le-am prezentat și noi în emisiunea CARTEA E O VIAȚĂ, o carte pentru părinți pe care am recomandat-o și aici pe blog și una scrisă de una dintre scriitoarele mele preferate (Kate Morton). Citiți mai departe și descoperiți!

Citește mai mult

Recomandări de lectură pentru 2019


Vă urez și eu la mulți ani! Vă mulțumim că ați rămas alături de noi prin blogul nostru și pagina noastră de Facebook și în acest an!

Spre deosebire de 2017, an mai sărac în cărți pe care să le și pot recomanda, 2018 a fost atât de plin de cărți bune, încât m-am străduit din greu să mă limitez la „o carte pe lună în 2019” –  și veți observa că nu am reușit 🙂
Anul acesta a fost marcat și de faptul că am început un curs de consiliere creștină, așa că veți vedea că unele dintre recomandări au ca temă consilierea, psihologia sau psihoterapia. Dar, mai întâi, voi începe cu prima carte pe care am citit-o în 2018: Citește mai mult

O carte pe lună în 2019


La mulți ani tuturor și un an plin de împliniri și lecturi memorabile vă doresc! Așa cum v-am obișnuit, la fiecare început de an vă propun o listă de 12 cărți, cu provocarea de a citi câte una în fiecare lună a anului. De câțiva ani aleg aceste cărți dintre cele care mi-au plăcut cel mai mult în anul anterior. Iată, așadar, cele 12 cărți care mi-au plăcut cel mai mult în anul 2018 și pe care vi le recomand și vouă în anul 2019:

Citește mai mult