„Dumnezeu și pandemia” de N.T. Wright


Probabil că deja ne-am săturat cu toții de cuvinte precum pandemie, coronavirus și COVID-19. Dar iată că, din păcate, la un an și jumătate de la declanșarea pandemiei de COVID-19 aceste cuvinte sunt încă la ordinea zilei și în fiecare buletin de știri. Ce ar trebui să gândim despre această criză?

Unii cred că știu. „Este vorba de un semn al sfârșitului,” spun ei. „Toate aceste lucruri au fost profețite în Cartea Apocalipsa.” Alții nu sunt de acord, însă se exprimă la fel de clar: „Este o chemare la pocăință. Dumnezeu judecă lumea.” Unii se alătură grupului acuzatorilor și spun: „E vina chinezilor, a guvernului, a Organizației Mondiale a Sănătății…”

N.T. Wright examinează aceste reacții și propune câteva sugestii de abordare în volumul intitulat Dumnezeu și pandemia – o reflecție creștină asupra coronavirusului și a consecințelor sale, un volum foarte bine-venit și necesar, scris la cald în primăvara anului 2020, chiar la începutul pandemiei.

N.T. Wright ne invită să ne gândim la un alt răspuns la întrebarea de mai devreme – cum să ne gândim la această pandemie? – un răspuns care mi s-a părut cel mai echilibrat și cinstit răspuns pe care l-am întâlnit în toată această perioadă.

Obiectul acestei cărți – scrie N.T. Wright în introducere – nu este să ofer soluții la întrebările legate de pandemie, nici să expun cumva o analiză exhaustivă despre ce am putea învăța din aceasta sau ce ar trebui să facem. Argumentul meu principal este exact faptul că trebuie să ne împotrivim reacțiilor reflexe care ne vin atât de repede în minte. Înainte de a putea răspunde acestor întrebări într-o formă cât mai largă cu putință, avem nevoie de un timp de lamentație, de cumpătare și mai ales de a nu sări imediat la „soluții”. Acestea vor sosi, cu voia lui Dumnezeu, dar, dacă nu ne ferim de reacțiile noastre imediate, s-ar putea să nu mai fim capabili să le auzim. Stând în rugăciunea de lamentație, e posibil ca, în loc de a repeta pur și simplu ceea ce am fi dorit să spunem oricum, să răsară în minte o nouă înțelegere asupra lucrurilor.

În prima parte a cărții Dumnezeu și pandemia, N.T. Wright răspunde la întrebarea De unde pornim? De la identificarea poziției pe care o adoptăm față de problemă.

În ce mai mare parte a lumii antice, dar și în multe locuri din lumea modernă, cataclismele sunt asociate în mod obișnuit cu zeii mânioși. S-a întâmplat ceva rău? Trebuie că „cineva” are ceva cu tine.

Confruntați cu răspândirea accelerată a coronavirusului, mulți oameni din biserici au apelat la echivalentele „creștine” ale reacțiilor reflexe străvechi. Lumea abundă oricum în teoriile conspirației.

Unii oameni au impresia că știu exact ce n-a mers bine și ce încearcă să ne spună Dumnezeu prin toate acestea. Unii spun nerăbdători că acesta e semnul Sfârșitului.

Pentru alți creștini, acesta e pur și simplu un mod de a spune: „Este o oportunitate! Poate putem folosi perioada aceasta pentru a le spune prietenilor noștri despre Isus și cum pot merge în Cer. Poate că de data aceasta ne vor asculta.”

Alții citează profeții Vechiului Testament pentru a realiza o variantă a teoriilor păgâne străvechi. Când se întâmplă lucruri rele, trebuie că Dumnezeu le-a cauzat (fiindcă El este responsabil pentru toate), prin urmare înseamnă că e supărat pe noi dintr-un motiv sau altul.

Dar cum trebuie să citim corect Vechiul Testament în căutarea unui răspuns în această problemă? N.T. Wright răspunde la această întrebare în următorul capitol al cărții Dumnezeu și pandemia.

Uneori avem impresia că acest virus le oferă oamenilor o portavoce prin care să spună mult mai răspicat ce doreau oricum să zică, observă el.

Din fericire pentru sănătatea noastră mintală (și pentru inspirația noastră biblică), există o imagine mai amplă. De pildă, să luăm Psalmul 73. Autorul știe sloganul „normal”: oamenilor buni li se întâmplă lucruri bune, iar celor răi, lucruri rele. Dar în viață nu e chiar așa. Cei răi prosperă, iar cei neprihăniți sunt zdrobiți sub picioarele lor. Doar în momentul când autorul intră în Templul lui Dumnezeu se poate întrezări un punct de vedere mai amplu, vindecător, scrie N.T. Wright.

Ori de câte ori cineva vă spune că acest coronavirus înseamnă că Dumnezeu îi cheamă pe oameni – poate că pe voi! – să se pocăiască, spuneți-i să citească Iov. Ideea de bază este că nu aceasta este ideea, arată N.T. Wright.

Cartea lui Iov pune la încercare pietatea noastră de vreme bună. Ne reamintește că există cu adevărat multe lucruri în cer și pe pământ – mai multe dureri și taine în cer și pe pământ – decât putem noi visa în filosofările noastre. Chiar și în filosofia noastră „creștină”.

Noi trebuie pur și simplu să știm că, atunci când suntem prinși în circumstanțe îngrozitoare, când ni se întâmplă nedreptăți grosolane, epidemii cumplite – sau când suntem acuzați de ticăloșii, deși suntem nevinovați, când suferim de boli ciudate, fără un motiv întemeiat și fără o șansă de vindecare – în momentele acelea trebuie să jelim, să ne plângem, trebuie să ne susținem pledoaria și să lăsăm lucrurile în seama lui Dumnezeu. Însuși Dumnezeu declară la sfârșit să Iov a spus adevărul. S-a agățat de faptul că Dumnezeu este drept, cu toate că însăși taina Lui părea să nege lucrul acesta. Aceasta este concluzia eliberatoare a lui N.T. Wright din capitolul dedicat Vechiului Testament din volumul Dumnezeu și pandemia.

Trecem acum la Evanghelii și acesta subliniază faptul că „acum” este un cuvânt cheie în Noul Testament.
…pare că Isus se situa undeva la o graniță. Uneori vorbea și Se purta ca un profet din Vechiul Testament – iar noroadele au confirmat că le reamintea de Ieremia sau de Ilie, fapt care ne oferă o imagine puțin diferită de cea standard, a unui Isus „smerit și blând”. Într-o altă ocazie, după ce a vindecat un om, l-a avertizat „De acum, să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple ceva mai rău” (Ioan 5:14). Totuși, în alte ocazii, părea că privește nu înapoi, la păcatele care puteau aduce judecata, ci înainte, spre lucrul nou care avea loc, și anume, Împărăția lui Dumnezeu
, arată N.T. Wright.

Ne aflăm în vremea de acum. Nu în vremea în care să speculăm legat de păcatele trecute, iar Isus Însuși a fost „semnul” suprem de chemare la pocăință.

Cu alte cuvinte, dacă urmașii lui Isus așteaptă un eveniment deosebit care să-i determine să caute Împărăția lui Isus pe pământ, precum în Cer, sau ca să le spună să se pocăiască fiindcă au alunecat cu nepăsare în păcat, atunci înseamnă că au adormit în post. Nu înseamnă, firește, că aceștia nu adorm niciodată în post, că Dumnezeu nu poate sau că nu le dă din când în când câte un îndemn ori un imbold ca să-i aducă din nou pe calea cea bună. Și partea aceasta este acoperită în rugăciunea „Tatăl nostru”: „Și nu ne duce pe noi în ispită, ci izbăvește-ne de cel rău.”

Noul Testament insistă să-L așezăm pe Isus în centrul tabloului și de acolo să pornim în afară. În clipa în care ne trezim privind la lumea din jurul nostru și trăgând concluzii pripite despre Dumnezeu și despre ceea ce ar putea face El, dar fără a privi cu atenție la Isus, ne aflăm în pericolul serios de a forța o „interpretare” care poate părea atrăgătoare – care poate părea chiar „spirituală” și care să inspire respect – dar care Îl scoate de fapt pe Isus din peisaj, ne avertizează N.T.Wright.

Aceste evenimente – moartea și învierea lui Isus – reprezintă acum singura chemare la pocăință și singura cheie de descifrare a lucrării lui Dumnezeu în lume, susține N.T. Wright.

Pentru că, spune el, dacă există un singur Dumnezeu, iar El a venit în Persoana Fiului Său pentru a ne dezvălui scopul Lui de a salva lumea, atunci nu pot exista și alte semne, alte evenimente cu rol de avertizare, care să se compare cu acesta.

De acum înainte, chemarea la pocăință, vestirea Împărăției lui Dumnezeu, precum în Cer așa și pe pământ, nu vine prin intermediul războaielor, al cutremurelor de pământ, al foametei sau al bolilor. Ea vine prin Isus.

Isus a insistat că Împărăția lui Dumnezeu – suveranitatea lui Dumnezeu, domnia Sa mântuitoare precum în Cer așa și pe pământ – a fost inaugurată prin El și lucrarea Sa, iar unii care erau de față nu vor muri pănă când nu vor vedea cum se întâmplă lucrul acesta „cu putere”.

În următorul capitol al cărții Dumnezeu și pandemia N.T. Wright ne pune în față exemplul bisericii din Antiohia și modul în care aceasta a reacționat la vestea unei foamete viitoare. Găsim acest episod relatat în capitolul 11 al cărții Faptele apostolilor. Iar abordarea lor a fost foarte practică și se rezumă în următoarele întrebări: Cine se va afla în pericol când se va petrece lucrul acesta? Ce putem face pentru a ajuta? Și pe cine să trimitem?

Dumnezeu a dorit dintotdeauna să conducă lumea sa prin intermediul ființelor omenești, scrie N.T. Wright. Acest lucru face parte din ceea ce înseamnă să fim făcuți după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. S-a împlinit în mod glorios în ființa omenească a lui Isus și în modul în care creația va deveni în cele din urmă ceea ce a fost menită să fie, prin intermediul domniei înțelepte, salvatoare și restauratoare a ființelor omenești reînnoite și reînviate. Toți cei care sunt locuiți de „Duhul Sfânt sunt, asemenea lui Isus, purtătorii chipului: „să fie asemenea chipului Fiului Său, așa cum se exprimă Pavel.

Așadar, ce vrem să spunem? Nu numai că noi, ucenicii lui Isus, nu avem niciun cuvânt de spus, nicio declarație solemnă „despre ce înseamnă toate acestea” pentru a le trâmbița în fața lumii (lumea, firește, nici măcar nu așteaptă nerăbdătoare să audă ce avem noi de spus); ci noi, ucenicii lui Isus, ne regăsim prinși în suspinul creației și descoperim că, în același timp, Dumnezeu Duhul Sfânt suspină în noi. Aceasta este vocația noastră; să stăm în rugăciune, probabil într-o rugăciune fără cuvinte, în momentul în care lumea se află în suferință. În acele momente în care plângem plini de durere moartea unui prieten sau a unui membru din familie sau când ne confruntăm cu imposibilitatea de a organiza o înmormântare așa cum se cuvine, sau când ne confruntăm cu gândul înfiorător că milioane dintre oamenii ce mai săraci ai lumii constituie o categorie de risc sau pur și simplu pentru că izolarea în sine este deprimantă – în toate aceste clipe, când toate cuvintele pe care încercăm să le rostim se transformă în suspine sau lacrimi, trebuie să ne reamintim că acesta este modul prin care Dumnezeu Duhul este prezent în miezul agoniei creației, scrie N.T. Wright.

Putem îndrăzni oare să spunem că Dumnezeu Creatorul, când Își vede lumea în destrămare, Se află El Însuși în lacrimi, cu toate că El rămâne Dumnezeul providenței supreme? Acesta ar fi răspunsul lui Ioan, dacă am considera relevantă prezența lui Isus la mormântul lui Lazăr. Am putea oare să spunem că Dumnezeu creatorul, al Cărui Cuvânt a adus toate lucrurile în ființă și despre care a zis că au fost „foarte bune”, nu mai are cuvinte potrivite față de suferință, atunci când creația se află în destrămare? este întrebarea cu care ne pune pe gânduri N.T. Wright.

Într-o perioadă de criză acută, când moartea se furișează în casele și magazinele noastre, când s-ar putea să vă simțiți sănătoși, dar e posibil să purtați virusul fără să știți, când fiecare străin de pe stradă reprezintă o amenințare, când ne plimbăm cu măști, când bisericile sunt închise, iar oamenii mor fără să aibă pe nimeni la căpătâiul lor ca să se roage pentru ei – aceasta este vremea lamentației. Este momentul să admitem că nu avem răspunsuri facile. Este momentul să refuzăm să folosim criza aceasta drept o portavoce prin care să spunem ceea ce doream oricum să zicem. Este momentul să plângem la mormântul prietenilor noștri. Un timp pentru suspinul fără cuvinte al Duhului. „Bucurați-vă cu cei ce se bucură, a zis Pavel, și plângeți cu cei ce plâng.” Da, iar acum lumea plânge. Prima chemare a Bisericii, cea mai importantă dintre toate, este să luăm loc cu smerenie printre cei care plâng. Jalea face parte din iubire, la urma urmelor. A nu jeli, a nu plânge înseamnă a trânti ușa, închizând locul tainic al inimii de unde izvorăște dragostea însăși.

Acesta este pasajul meu preferat din cartea lui N.T. Wright, Dumnezeu și pandemia, care a fost o mare mângâiere pentru mine. Am găsit în sfârșit pe cineva cu un alt mesaj decât cele menționate la începutul emisiunii, o poziție echilibrată și biblică și spațiul mental și libertatea de a nu avea un răspuns, ci pur și simplu de a plânge.

În plus, datorită faptului că acest volum vine în mediul românesc după un an deja de discuții și fapte, el este și un fel de mustrare, dacă citim și ne evaluăm reacțiile din ultimul an. În mediul evanghelic (nu numai de la noi) mi se pare că ne-am concentrat atât de mult pe a găsi soluții pentru transmiterea slujbelor online și pe a ne împotrivi închiderii bisericilor, măștilor, restricțiilor, vaccinurilor, sau, și mai rău, pe negarea realității, scenarii apocaliptice și subminarea sau desconsiderarea autorităților (medicale sau politice), încât am făcut mai mult rău decât bine în această perioadă, și altora, prin inducerea panicii sau dezinformare, și nouă înșine, pătându-ne reputația.

Mai multe pasaje și impresii descoperiți ascultând episodul integral aici:

Autor: Irina Trancă

Sunt absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine şi a unui Master în Teoria şi Practica Editării, am fost voluntar la RVE Bucureşti din 2006 și am fost redactor angajat între anii 2016-2020. Printre autorii mei creştini preferaţi se numără Michael Card, Max Lucado, C.S. Lewis, Philip Yancey și Ruth Chou Simons; mă pasionează literatura pentru copii, romanele istorice, cărțile despre cărți și legătura dintre artă și credință, Japonia și modul în care frumusețea ne apropie de Dumnezeu. Sunt căsătorită și, din 2015, sunt și mama unui băiat, Mihai, pe care doresc să îl cresc cititor. Dacă vreți să fiți la curent cu ce citesc, mă găsiți pe Goodreads.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s