Un strop de viață pentru părinți #20


Când corectăm greșelile copiilor noștri, ne putem gândi la modul în care ar vorbi Isus – cu blândețe, dar și cu autoritate; cu dragoste, dar spunând adevărul; plin de har, dar și de fermitate. Cuvintele noastre ar trebui să fie caracterizate de roada Duhului Sfânt și să fie pline de iubire, bucurie, pace, răbdare, blândețe, bunătate, credincioșie, făcătoare de bine și controlate. Strictețea, duritatea, furia, vinovăția și legalismul nu vor schimba inimile copiilor noștri și nici nu le vor modela voința pentru a face binele, și de fapt le pot închide inimile față de noi. Blândețea menține disciplinarea verbală pe terenul harului, acolo unde copiii învață să asculte din inimă pentru motivele corecte – să le fie pe plac lui Dumnezeu și părinților lor.

Oricare ar fi subiectul disciplinării, cere-I Duhului Sfânt să te ajute să fii ca Isus față de copiii tăi.

Spune adevărul în dragoste, asumă-ți autoritatea biblică (vorbește cu încredere), aplică Cuvântul lui Dumnezeu, transmite un mesaj pozitiv și caută o reacție biblică (mărturisire, iertare, pocăință, tristețe evlavioasă).

Clay și Sally Clarkson, The Lifegiving Parent

Autor: Irina Trancă

Sunt absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine şi a unui Master în Teoria şi Practica Editării. Am fost voluntar și am lucrat ca redactor la RVE Bucureşti din 2006 până în februarie 2020. Irina Trancă. Sunt absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine şi a unui Master în Teoria şi Practica Editării, am fost voluntar la RVE Bucureşti din 2006 și am fost redactor angajat între anii 2016-2020. Printre autorii mei creştini preferaţi se numără Michael Card, Max Lucado, C.S. Lewis, Philip Yancey și Ruth Chou Simons; mă pasionează literatura pentru copii, romanele istorice, cărțile despre cărți și legătura dintre artă și credință, Japonia și modul în care frumusețea ne apropie de Dumnezeu. Sunt căsătorită și, din 2015, sunt și mama unui băiat, Mihai, pe care doresc să îl cresc cititor. Dacă vreți să fiți la curent cu ce citesc, mă găsiți pe Goodreads.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s