Un strop de viață pentru părinți #12


Păzește-ți inima mai mult decât orice, căci asta îți determină cursul vieții. Proverbe 4:23 (NLT)

Noi, ca părinți credincioși, trebuie să păzim apetiturile spirituale ale copiilor noștri astfel încât inimile și duhurile lor să fie sănătoase.

Copiii tăi vor căpăta un apetit pentru lucrurile dătătoare de viață ale lui Dumnezeu datorită a ceea ce prețuiești tu, nu datorită a ceea ce vrei tu ca ei să prețuiască. Dacă vrei ca ei să dorească lucruri care îi conduc la viața lui Dumnezeu, atunci trebuie să le arăți ce înseamnă asta prin propriile alegeri pe care le faci care scot la iveală apetitul tău în privința mijloacelor media, muzicii, lecturii și a altor lucruri. Ei trebuie să te vadă aplicând lista lui Pavel de valori „tot ce este…” în privința apetiturilor tale, nu doar să le folosești ca să le controlezi pe ale lor. Acest mod de exemplificare pozitivă s-ar putea să fie cea mai eficientă metodă prin care poți păzi inimile copiilor tăi.

Clay și Sally Clarkson, The Lifegiving Parent

Autor: Irina Trancă

Sunt absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine şi a unui Master în Teoria şi Practica Editării. Am fost voluntar și am lucrat ca redactor la RVE Bucureşti din 2006 până în februarie 2020. Irina Trancă. Sunt absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine şi a unui Master în Teoria şi Practica Editării, am fost voluntar la RVE Bucureşti din 2006 și am fost redactor angajat între anii 2016-2020. Printre autorii mei creştini preferaţi se numără Michael Card, Max Lucado, C.S. Lewis, Philip Yancey și Ruth Chou Simons; mă pasionează literatura pentru copii, romanele istorice, cărțile despre cărți și legătura dintre artă și credință, Japonia și modul în care frumusețea ne apropie de Dumnezeu. Sunt căsătorită și, din 2015, sunt și mama unui băiat, Mihai, pe care doresc să îl cresc cititor. Dacă vreți să fiți la curent cu ce citesc, mă găsiți pe Goodreads.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s