Cărți cu dor de ducă #1 – Arta de a călători


Ce carte putea fi mai potrivită să fie prima din această serie de recomandări de vacanță decât volumul lui Alain de Botton, intitulat chiar așa, Arta de a călători.L-am descoperit pe Alain de Botton acum mai mulți ani, chiar prin această carte și m-a cucerit modul său de a scrie. Am citit apoi tot ce am găsit la vremea respectivă la biblioteca British Council, iar în ultimii ani a fost tradus și în limba română. Preferatele mele, pe lângă cartea de față, au fost Eseuri de îndrăgostit, Consolările filosofiei și Cum îți poate schimba Proust viața.

Arta de a călători este o desfătare de la prima până la ultima pagină. Plină de erudiție, te îmbogățește și îți lărgește orizontul. Printr-un colaj frumos de eseuri, picturi, poezii, fotografii, Alain de Botton ilustrează diverse perspective asupra ideii și practicii de a călători și arată cum poți profita din plin de aceasta, chiar și fără să-ți părăsești orașul sau camera (vezi capitolul „Călătorie în jurul camerei mele”, pornind de la lucrarea omonimă a lui Xavier de Maistre). Inspirându-se din experiențele de călătorie ale unor mari artiști sau gânditori, precum Baudelaire, Flaubert, Van Gogh, Wordsworth, Al. von Humboldt, Alain de Botton te ajută să descoperi multe detalii și evenimente interesante.

De aceea, cred că este cartea perfectă cu care să vă ostoiți dorul de a călători, dar și din care să aflați cum puteți transforma orice călătorie într-un eveniment plin de semnificație, o ocazie de învățare și de edificare sufletească.

PS: Vezi și scurtul său volum, O săptămână în aeroport, în care el povestește despre experiența sa ca writer-in-residence în aeroportul Heathrow din Londra.


Cărți cu dor de ducă este o serie de recomandări pentru vacanță, care vă invită la călătorie – cu gândul sau la pas, în munți, deșerturi, păduri sau țări îndepărtate, în timp – în amintire sau în istorie – și chiar în spațiul cosmic.

Autor: Irina Trancă

Sunt absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine şi a unui Master în Teoria şi Practica Editării. Am fost voluntar și am lucrat ca redactor la RVE Bucureşti din 2006 până în februarie 2020. Printre pasiunile mele, pe lângă cărţi, se mai numără lucrul manual (origami, felicitări etc.), plimbările în parc şi ieşirile în oraş pe la librării şi biblioteci. Printre autorii mei creştini preferaţi se numără Michael Card, Max Lucado, C.S. Lewis şi Philip Yancey. Sunt căsătorită și, din 2015, sunt și mama unui băiat, Mihai, pe care doresc să îl cresc cititor. Dacă vreți să fiți la curent cu ce citesc, mă găsiți pe Goodreads.

4 gânduri despre „Cărți cu dor de ducă #1 – Arta de a călători”

    1. Dacă nu putea fi recomandat, nu scriam despre el și nu-i recomandam cărțile pe care le-am menționat. Omul este filosof și scriitor, este ateu, da, dar în cărțile pe care le-am citit, și mai ales în cea despre călătorie, nu îmi amintesc să ofenseze, să atace sau să vină în contradicție cu morala creștină. El se ocupă de curente filosofice (în încercarea de a le explica pe înțelesul tuturor), artă, arhitectură, mecanismele relațiilor, lucruri despre care nu e nicio problemă să citești indiferent de credința ta.
      Ține de discernământul fiecăruia să filtreze ce citește, chiar și din opera aceluiași autor. De exemplu, când a apărut cartea lui Alain de Botton, „Religia pentru atei”, nu m-a interesat, pentru că mi-am dat seama că poate m-aș fi enervat și revoltat citind-o. Dar asta nu înseamnă că nu pot citi nimic scris de el, despre alte subiecte „neutre”, să le zicem așa.
      Am vorbit pe larg în două episoade din seria specială „CARTEA E O VIAȚĂ – SĂ CITIM!” despre concepția biblică despre lume și cum alegem ce NU citim – https://carteaeoviata.com/2020/02/04/cartea-e-o-viata-sa-citim-ep-02-conceptia-biblica-despre-lume-si-cum-alegem-ce-nu-citim/ și de ce să citim cărți ne-creștine – https://carteaeoviata.com/2020/02/05/cartea-e-o-viata-sa-citim-ep-03-de-ce-sa-citim-carti-ne-crestine/.
      Dacă nu le-ați ascultat deja, vă încurajez să o faceți! Mulțumim pentru feedback!

      1. Mulțumesc și scuze!
        Am citit parțial din Eseuri de îndrăgostit și mi-am făcut o anumită imagine despre acest scriitor.

      2. Da, aceea este un pic diferită de celelalte, pentru că nu abordează dragostea din perspectivă creștină, dar cu toate acestea, țin minte că mi-am notat multe pasaje care mi-au plăcut la vremea respectivă (acum cel puțin 10 ani). Așa că vă încurajez să mai faceți o încercare. 🙂

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s