Inspirație pentru Ziua Copilului 2020 – cărțile preferate ale lui Mihai


Nu știu dacă voi ați observat, dar în seria de anul acesta nu avem până acum dubluri la recomandări, ceea ce mă bucură foarte mult, pentru că vă oferă o varietate mai mare și există mai multe șanse să găsiți ceva pe gustul vostru și al copiilor voștri.

În continuare, vă prezint cărțile preferate din ultimul an ale lui Mihai, băiatul meu (4 ani și jumătate). Nu toate au fost „dragoste la prima vedere”, dar pe toate a ajuns să le îndrăgească și – cred eu și mai important – și nouă ne plac foarte mult și i le citim cu drag. Cred că este un semn al valorii acestor cărți faptul că pot fi îndrăgite în egală măsură de adulți, așa că, mai ales la unele dintre ele, nu vă rușinați dacă mai degrabă le citiți voi mai întâi decât copiii voștri.

Acestea fiind zise, iată ce cărți pentru copii am mai adăugat în biblioteca noastră în ultimul an și credem că ar trebui să facă parte și din a voastră.

Micul prinț, repovestire de Agnes de Lestrade, cu ilustrații de Valeria DocampoNu se putea ca tocmai eu să nu-l împrietenesc pe Mihai cu acest personaj atât de drag mie și m-am bucurat foarte mult când am descoperit această ediție care, deși nu include ilustrațiile originale ale autorului, oferă o repovestire foarte fidelă, care nu diluează profunzimea originalului, și niște ilustrații superbe, pe care e o încântare să le admiri. La început Mihai mă ruga să i-o citesc și de trei ori la rând, iar mai apoi a memorat pasaje întregi din ea (primul fiind cel cu întâlnirea cu bețivul! :)) )

Art și Max de David WiesnerAceastă carte a fost un succes instant, o învățase pe de rost și ținea să o recite singur. Este vorba despre o iguană, Art și o șopârlă, Max. Art este un artist profesionist, Max este un novice. Max ia la propriu sugestia lui Art de a(-l) picta pe el, iar din excesul lui de zel în a-și repara greșeala ajunge să-l dezintegreze de tot pe Art cel desenat în carte, ceea ce dă naștere unor scene foarte haioase.

Seria cu Pettson și Findus de Sven Nordquist – Din care noi avem Tortul de clătite, Când Findus era mic și a dispărut, Cocoșul lui Pettson, Findus la pescuitPettson pleacă în excursie cu cortul, Vânătoarea de vulpi, Petrecerea de Crăciun a lui Pettson.

Prima carte pe care i-am citit-o din această serie a fost Când Findus era mic și a dispărut, pe care o împrumutasem de la bibliotecă și, pentru că i-a plăcut, i-am cumpărat apoi și prima carte din serie, Tortul de clătite, care a fost citită și răs-citită, după care i le-am luat și pe celelalte, deși nu pe toate am reușit să le citim la fel de des. Personal, pe lângă prima carte a seriei, cea mai amuzantă mi se pare Vânătoarea de vulpi, pe care este o plăcere să o citești și ca adult, mai ales dacă o citești cu diverse voci și efecte.

Trebuie să vă avertizez însă că nu sunt niște cărți cu text puțin, dimpotrivă! Textul e mic și destul de mult, dar pe el a reușit să-l captiveze, deci cred că sunt foarte potrivite (sau poate chiar mai potrivite) până la vârste mai mari când pot să le citească singuri și să guste mai mult din umorul lor. În plus, ilustrațiile sunt foarte minuțioase, pline de tot felul de detalii inedite, invenții sucite de-ale lui Pettson și simpaticii flecăreți. Și pentru că lui Mihai îi place foarte mult să recreeze scene din cărți/desene, i-am cumpărat figurinele cu Pettson și Findus, prin care am putut astfel să-i mai dăm o pauză lui tati de la a fi Pettson (nu și de la „gobit”, însă :)) ). Ce să mai, pe noi ne-au cucerit!

Lupul care a căzut din carte de Thierry Robberecht – Este o carte care îmi va aduce mereu aminte de vacanța de vară din 2019, pentru că atunci i-am dat-o și i-am citit-o în fiecare seară, uneori mai mult de o dată! Am scris despre ea și aici, așa că nu o să mai zic decât că a fost și aceasta îndrăgită de la început și încă i se pare foarte amuzantă.

 

 

Cele șapte paturi ale Hârciogului de Susanna Isern și Marco SomaAceasta este o carte pe care i-am cumpărat-o din dorința de a-i mai lărgi repertoriul de „cărți de culcare” vara trecută, dar pe care a redescoperit-o și am citit-o mai des acum în perioada de izolare, chiar dacă nu la culcare. Așa cum sugerează și titlul, un hârciog migrează în fiecare noapte din pat în pat improvizat pe la alte animale, pentru că – descoperă ele mai târziu – îi e frică să doarmă singur. Ce soluție găsesc acestea și cum își depășește el această frică, aflați voi!

Seria cu Ernest și Celestine de Gabrielle Vincent – Ernest și Celestine la picnic, Ernest și Celestine l-au pierdut pe Simeon Eu cunoșteam deja aceste personaje din cărțile originale în limba franceză și din lung-metrajul Ernest et Célestine, așa că n-am mai putut de bucurie când s-au publicat în limba română toamna trecută două volume din această serie. Cu text puțin, dar ilustrații superbe și foarte sugestive, aceste cărți mi se pare că formează o clasă aparte în familia de cărți ilustrate pentru copii. Pe cea cu Simeon am pus-o la păstrare cu „cărțile de iarnă” (pentru că se petrece în preajma Crăciunului), dar pe cealaltă a redescoperit-o și am citit-o mai mult tot acum în perioada de izolare (când cine n-a visat la un picnic, fie el și pe ploaie? Poate subliminal lucra psihologia inversă – să ne prefacem că nu stăm în casă, așa cum și personajele se prefac că nu plouă, ci e soare afară).

Te rog, mulțumesc, te iubesc! Ema și Eric învață bunele maniere de Ioana Chicet-Macoveiciuc – Mărturisesc că prin această carte am urmărit „îndoctrinarea” :)). Mihai trecea printr-o fază în care nu voia să spună „Mulțumesc!”, așa că mi-am dorit o carte care să-l convingă să o facă. Nu pot să spun că asta l-a convins să spună aceste cuvinte, dar cartea i-a plăcut din prima (mai ales coperta catifelată, pe care o tot mângâia la început). Deși este luuuungă (când o citești cu voce tare), el insistă să o citim integral, ea fiind organizată în scurte capitole care abordează diverse ocazii în care trebuie să dăm dovadă de bune maniere. Ce am reușit totuși prin această carte este să am un punct de referință la care să fac apel când nu se comportă cum trebuie – „cum zicea în cartea cu Eric și Ema…?”, la care mereu știe răspunsul corect, practica ne cam omoară…

Biblioburro și cărțile călătoare de Monica Brown, cu ilustrații de John Parra Și despre această carte am scris de curând aici, este o altă carte pe care Mihai a îndrăgit-o de la început și pe care îmi place și mie foarte mult să i-o citesc, pentru că trece un pic dincolo de simplitatea limbajului cărților ilustrate, are și niște descrieri, cuvinte în spaniolă și este pur și simplu foarte frumoasă.

 

Gândurile unei broscuțe de Kazuo Iwamura – O să recunosc că această carte s-ar putea să nu fie gustată și să nu încânte la fel de mult pe cineva care nu este măcar un pic familiarizat cu cultura japoneză, pentru că și lui Mihai i-a luat ceva timp să o îndrăgească, dar acum citează replici din ea și ne amuzăm împreună citind-o pe roluri. Mie mi se pare de un umor savuros, dar și profundă în același timp, pentru că, deși unele dintre întrebările pe care și le pune broscuța sună a koan zen (Ce simte un fir de iarbă? Ce simte o ghindă? Unde începe cerul?), unele dintre dialogurile sale cu prietenul său, șoricelul, trădează adevărate probleme filosofice – Eu sunt „eu”, dar și tu ești „eu”. Tu, dacă nu aș fi eu aici, nu ai fi „tu”. Plus că mie îmi sună în cap tonul și cum ar suna în japoneză unele replici și mă amuz tare în sinea mea.

Mi-a plăcut cum a rebotezat-o Mihai, „Broscuța gânditoare”.

Cărți (cu clapete) Usborne – Ce se întâmplă noaptea?, Cum văd eu?, Natura, Ce sunt microbii, Ce este Luna?Trecând la categoria cărților „utilitare” sau educaționale, nu pot să nu scriu câteva rânduri despre aceste volume, fie ele cu clapete sau nu, din care chiar și eu am învățat o mulțime de lucruri. Așa a învățat Mihai despre microbi (aceasta a fost prima pe care am avut-o, în engleză, luată de bunica, dar a apărut de curând și în limba română), despre Lună și de ce și cum trecem de la noapte la zi și invers, despre simțuri și alte detalii din natură. Superb ilustrate și pline de detalii interesante, sunt niște cărți pe care cred că trebuie să le aveți în bibliotecă!

În final, două mențiuni din domeniul cărților cu conținut biblic.

Seria Așa spune Biblia cu ilustrații de Kees de Kort (16 titluri) – La început, Corabia lui Noe, Avraam, Iacov și Esau, Iosif și frații săi, Regele David, Zaharia și Elisabeta, Nașterea lui Isus, Copilăria lui Isus, Isus și ucenicii Lui, Nunta din Cana, Vindecarea unui paralitic, Potolirea furtunii, Bunul samaritean, Învierea fiicei lui Iair, Fiul risipitor – Este o serie de mini-cărți care redau cu foarte mici modificări sau omisiuni relatări biblice însoțite de ilustrațiile pictorului olandez Kees de Kort. Preferata mea în ce privește ilustrațiile este Potolirea furtunii, din care vă ofer și mostre, dar și anumite pagini din relatarea creației mi se par foarte frumoase. Ce îmi place la această serie este felul în care este redactat textul, simplu, dar fidel Scripturii, incluzând la final chiar și textul biblic integral al istorisirii. Deși nu le-am citit cu Mihai decât o dată, poate maxim de două ori pe fiecare, le ia deseori pe toate și le răsfoiește singur.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Noul Testament în imagini – O mare surpriză pentru mine a fost această ediție pe care poate unii dintre voi, cei care ați crescut în familii de credincioși evanghelici poate ați avut-o și încă o aveți în casă. Să vă explic. Deși o aveam în bibliotecă și eu din copilărie și știam despre ce este vorba, i-am descoperit adevărata valoare anul trecut și mai ales anul acesta, în timp ce căutam o versiune pentru copii a unor evenimente din Biblie pe care nu am reușit să le găsesc în cărțile lui Mihai pentru copii – cum ar fi întâlnirea Domnului Isus cu femeia samariteancă sau vindecarea orbului din naștere. Am descoperit astfel că această versiune în benzi desenate redă foarte fidel textul biblic cu niște ilustrații adaptate la contextul istoric al relatărilor, fără să „copilărescă” în vreun fel povestirile Noului Testament. În plus, anul acesta am descoperit că lui Mihai îi place foarte mult să citim din el, cred că tocmai datorită faptului că acest format de benzi desenate este ușor de urmărit. Nota 10 din partea mea, sper să-l găsiți la vreun anticariat dacă nu îl aveți deja în casă!

 

 

 

 

 

Sper că v-au plăcut recomandările noastre! Seria de recomandări nu se încheie însă aici, continuă săptămâna viitoare, inclusiv cu o listă pentru părinți, așa că dacă nu v-ați abonat încă la blog și vreți să primiți notificări pe email pentru a fi la curent cu toate articolele publicate, acum este momentul să o faceți!

Nu uitați să vă uitați și pe celelalte liste din seria de recomandări de Ziua Copilului 2020, dacă nu ați făcut-o deja: Loredana Stoica, Andreea Ștefănică, Melania Roman (de la copii pentru copii) și Andreea Tobă.

PS: Cărțile preferate ale lui Mihai de anul trecut

PPS: Inspirație pentru Ziua Copilului 2019

Autor: Irina Trancă

Sunt absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine şi a unui Master în Teoria şi Practica Editării. Am fost voluntar și am lucrat ca redactor la RVE Bucureşti din 2006 până în februarie 2020. Printre pasiunile mele, pe lângă cărţi, se mai numără lucrul manual (origami, felicitări etc.), plimbările în parc şi ieşirile în oraş pe la librării şi biblioteci. Printre autorii mei creştini preferaţi se numără Michael Card, Max Lucado, C.S. Lewis şi Philip Yancey. Sunt căsătorită și, din 2015, sunt și mama unui băiat, Mihai, pe care doresc să îl cresc cititor. Dacă vreți să fiți la curent cu ce citesc, mă găsiți pe Goodreads.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s