La pas cu Frăția Inelului


Mae govannen!*

Vă salut astăzi, într-o limbă specială, cu o ocazie specială. Astăzi vă voi povesti ce mi-a atras atenția la o nouă recitire a trilogiei „Stăpânul Inelelor”de J.R.R. Tolkien. Dacă nu ați citit încă povestea, probabil vi se vor părea stranii numele personajelor menționate aici, însă poate cu această ocazie veți fi inspirați să adaugați cărțile lui Tolkien pe lista „de citit”

Tolkien Reading Day este celebrată pe 25 Martie, ocazie cu care, conform calendarului din anexele „Stăpânului Inelelor”, a fost distrus Inelul lui Sauron. Tolkien a ales cu grijă datele între care se desfășoară acțiunea din „Stăpânul Inelelor”, astfel că Frăția Inelului pleacă, nu întâmplător, din Rivendell („Ultima casă primitoare”) pe 25 decembrie, în misiunea lor de a distruge Inelul, iar pe 25 martie (Bunavestire, și de asemenea o dată în preajma Învierii Domnului) este distrus Inelul, și odată cu el și forțele răului. Așa că, am luat-o și eu la pas cu Frăția Inelului și am început anul trecut, în decembrie, să citesc cele trei volume, pentru ca astăzi să ajung la capitolul despre distrugerea Inelului.

Despre Tolkien am mai vorbit și în seria noastră Să citim!, pe care o puteți asculta aici. Și nu am ales întâmplător această carte. Nu exagerez dacă spun că este cartea care a avut cea mai mare influență asupra mea, iar citirea ei a reprezentat un moment de cotitură care m-a schimbat în mod fundamental. Am simțit dintoteauna influența creștină și am văzut cum alți scriitori au studiat diverse teme creștine sau modele christice care reies din opera lui Tolkien. Însă citind acum și „The Letters of J.R.R. Tolkien”, un volum ce adună scrisori trimise pe tot parcursul vieții către copiii săi, către editorii săi, către prieteni sau către diverși cititori sau fani, am căpătat o imagine și mai clară despre modul în care credința lui Tolkien se reflecta în felul în care privea viața: atât cea de aici, de pe pământ, cât și cea de pe Pământul de Mijloc. Și m-am convins când am citit scrisoarea 142 din acest volum, unde Tolkien recunoaște că „Stăpânul inelelor” este o lucrare „fundamental religioasă, în mod subtil la prima vedere, dar foarte clar la o a doua citire.”, iar în scrisoarea 213 spune „sunt creștin, iar asta se poate deduce din poveștile mele.”

Poate că operele lui Tolkien nu sunt la fel de populare în rândul creștinilor precum este seria „Cronicile din Narnia” a lui C.S. Lewis, însă cred că ar trebui să fie mai cunoscute și mai citite. Dacă nu mă credeți pe mine, atunci iată ce spune C.S. Lewis însuși – cel care a fost martorul scrierii operei, primul critic și unul dintre cei care l-au încurajat pe J.R.R să scrie mai departe – despre „Stăpânul Inelelor” – „aici veți găsi frumuseți care vă vor străpunge inima”.

În primul rând, contează motivația pentru care Tolkien a scris. Evident au fost și motive mai triviale: a scris pentru că i s-a cerut o continuare la „Hobbitul”, a scris când nu avea chef să corecteze lucrările studenților săi, a scris pentru copiii săi sau pur și simplu pentru că îi plăceau hobbiții, personajele create de el, și se desfăta scriind despre ei. Dar în primul rând și mai presus de toate acestea, a scris datorită credinței lui că nu am fost doar creați, ci am fost creați după chipul și asemănarea Creatorului, „Artistul şi Autorul suprem al Realităţii”, cum Îl numea el într-o scrisoare către fiul său Christopher. Creația (ex nihilo) este apanajul Creatorului. Dar subcreația, termenul conceput de Tolkien, este darul pe care noi îl folosim tocmai în cinstea și spre slava Dumnezeului Creator care ni l-a oferit. De aceea și Tolkien a creat un întreg mit, de la facerea lumii, împreună cu toate rasele, cultura lor, limbile, geografia, și istoria până la cel de-al Patrulea Ev al Pământului de Mijloc.

În timpul facultății, împreună cu alți câțiva tineri talentați și pasionați, Tolkien fondase un club literar, TCBS (Tea Club, Barrovian Society). Tolkien considera că, pentru că grupului lor li s-a oferit o scânteie, TCBS era astfel menit „să reaprindă o lumină, un foc vechi în această lume, să fie o mărturie pentru și despre Dumnezeu și Adevăr” (scrisoarea 5). Iar acest gând l-a urmărit în modul în care și-a construit propria lume și mitologie.

Despre ce este de fapt „Stăpânul Inelelor”? Sunt multe teme care pot fi evidențiate, și nu le voi putea enumera pe toate într-un articol care și-așa se anunță a fi lung :). Este o carte hobbito-centrică (scrisoarea 181), pentru că Tolkien era impresionat de tema înnobilării celor de origine modestă, a sanctificării celor smeriți, simpli. Hobbiții sunt o rasă inventată de Tolkien, înrudită cu oamenii, dar de statură mai mică, „un popor care iubește pacea, liniștea și pământul temeinic lucrat”. Hobbiții duc o viață simplă și relativ lipsită de griji cultivând pământul și bucurându-se de roadele lui, îndrăgesc mâncarea, socializarea, petrecerile și cadourile. Nu au prea multe cunoștințe despre ce se află dincolo de teritoriile lor, și mai ales despre întunericul ce amenință să cuprindă întreg Pământul de Mijloc. De aceea, este cu atât mai impresionant modul în care patru reprezentanți ai acestei rase decid să lase în urmă casele lor atât de dragi, comoditatea și simplitatea vieții lor idilice și pornesc într-o călătorie atât de primejdioasă, devenind parte a unei povești mărețe pe care nu o înțeleg încă. De aceea, cartea este plină de împrejurări în care tocmai personajele cele mai mici, mai simple, mai neștiutoare și neînsemnate răstoarnă situația, pun în mișcare roțile unui mecanism mult mai mare decât pot ei pricepe, mișcă inimile celor înțelepți și puternici și sunt în stare de fapte vitejești și sacrificii fără egal. Este o carte care vorbește mult despre umbră, despre pierdere, despre lucruri care au fost și nu vor mai fi, despre o măreție de mult apusă și despre deznădejde. În ciuda întunericului care amenință să cuprindă inimile cele mai curajoase, însă, răsare speranța, se întrezărește ceva ce este dincolo de această lume. Deși elementul religios lipsește de pe Pământul de Mijloc, nu există temple sau ritualuri dedicate lui Eru-Iluvatar, Creatorul lumii din Silmarillion, spiritualitatea este peste tot prezentă – există încrederea într-o Providență care are în control toate lucrurile. Și datorită acestui fapt, oricât de mult rău ar exista în lume, există întotdeauna ceva bun pentru care să lupți. Tolkien a inventat termenul eucatastrofă – o întorsătură neașteptată dar fericită a unei situații deznădăjduite, care te inundă de bucurie, până la lacrimi. Iar eucatastrofa prin excelență, după cum afirmă Tolkien în scrisoarea 89 către fiul său, Christopher, este Învierea – cea mai mare eucatastrofă posibilă, în cadrul celei mai mari Povești. „ea produce acea emoție esențială: bucuria creștină, care mișcă până la lacrimi, pentru că provine din acel loc unde Bucuria și Întristarea se împletesc”.

a79011f9-315c-4179-929c-941b0d02cd0a
Chiar și în izolare: petrecere în stilul hobbiților

Ispita este o altă temă recurentă. Inelul exemplifică într-un mod foarte palpabil căderea în păcat, aducând într-o stare tot mai degradată orice ființă pe care ajunge să o stăpânească. Rând pe rând, cei mai puternici și mai înțelepți sunt expuși ispitei. Unii reușesc să treacă de ispită și să nu ia inelul, alții sunt răpuși de propria dorință. Este de remarcat subtilitatea ispitei: gândul unor personaje grandioase precum înțeleptul Gandalf sau puternica regină elfă Galadriel nu este să facă rău, ci cu ajutorul inelului să își sporească puterea pentru a înfrânge răul și a conduce lumea – spre bine la început, dar cu siguranță spre un și mai mare rău pe măsură ce Inelul își subjugă victima. Ei reușesc să discearnă înșelăciunea Inelului și să reziste. Și aici revine tema înnobilării celor simpli. Tocmai hobbiții, cei mai inocenți, mai smeriți și neștiutori rezistă cel mai mult (deși nu complet) ispitei, pentru că nu au niciun gând de mărire, de dorință de putere, de slavă deșartă. Modul în care hobbitul Sam Gamgee reușește să refuze inelul ilustrează perfect acest fapt:  „În acel ceas de ispitire, ceea ce l-a ajutat să se țină tare a fost mai cu seamă iubirea pentru stăpânul său, dar și simplul său bun-simț de hobbit, care încă mai zăcea necucerit în străfundul ființei sale: știa, în adâncul sufletului, că el, unul, nu era îndeajuns de mare să poarte o asemenea povară. Mica grădină a unui grădinar liber era tot ce-i trebuia și i se cădea (…)”

Unul dintre momentele pe care îl trecusem cu vederea oarecum, dar mi-a atras în mod special atenția recitind acum a fost cel în care personajul negativ Gollum/Smeagol ajunge foarte aproape de căință și de a reveni pe calea cea dreaptă. Smeagol era inițial o creatură asemănătoare cu hobbiții, care trăia din pescuit împreună cu familia sa. Însă povestea ne spune că el o luase pe panta răutății, ascunzișului și înșelătoriei încă dinainte de a face cunoștință cu inelul. Într-o zi, se afla la pescuit împreună cu Deagol, prietenul și verișorul său. Deagol găsește obiectul strălucitor, fără să știe că este inelul pierdut de secole al celui mai puternic slujitor al răului de pe Pământul de Mijloc la acel moment. Inelul stârnește în amândoi dorința de a-l avea, Smeagol îl omoară pe Deagol și de atunci încep anii lungi, devastatori, în care Smeagol, stăpânit de inel și de propriile sale dorințe, se transformă în Gollum, o creatură deformată și coruptă. În cursul evenimentelor din „Hobbitul”, Smeagol își pierde inelul, care ajunge la Bilbo Baggins, și mai apoi la nepotul său, Frodo. Când Frodo și Sam pleacă spre Mordor pentru a distruge inelul, Gollum este pe urmele lor și de la un moment dat chiar le este călăuză. Însă duce permanent o luptă între a-l sluji cu credincioșie pe noul stăpân al inelului, și a-i face rău lui Frodo și însoțitorului său, Sam, ca să își ia înapoi „neprețuitul”. Într-o seară, pe când Frodo și Sam dormeau… „Gollum se uită la ei. Pe fața lui costelivă și înfometată apăru fugar ceva ciudat. Nu mai avea strălucirea din priviri. Ochii îi erau acum întunecați, cenușii, bătrâni și osteniți. Tresări, cuprins parcă de un spasm de durere, se răsuci și se uită îndărăt, clătinând din cap, ca și când l-ar fi chinuit o luptă lăuntrică. Apoi își puse încetișor mâna tremurătoare pe genunchiul lui Frodo. Dacă unul dintre ei l-ar fi zărit, ar fi avut impresia, preț de o clipă, că era un hobbit bătrân și ostenit, cocârjat de ani fără de număr care îl despărțiseră de prieteni și de neamuri, de câmpiile și de pâraiele tinereții – o biată făptură înfometată și împovărată de vreme.”

După această descriere înduioșătoare, însă, Sam se trezește brusc, vede scena și crede că Gollum vrea să îl prădeze pe Frodo, strigă la el și îl ocărăște. Momentul de căință este spulberat, strălucirea verzuie revine în ochii lui Gollum, trupul i se contorsionează din nou și nu mai seamănă cu un hobbit. Tolkien însuși recunoștea că a fost îndurerat de tragedia poveștii lui Gollum, incapacitatea lui de a se căi, întrerupt fiind de vorba aspră a lui Sam. Și tot Tolkien scrie mai departe că este unul dintre momentele care seamănă extrem de mult cu realitatea noastră, unde instrumentele binelui nu sunt întotdeauna bune sau sfinte. Iată că și Sam, întruchiparea loialității, este trădat de propriul său devotament față de Frodo. Gollum nu își mai revine niciodată, și cu și mai multă dorință de răzbunare, își duce la bun sfârșit planul de a-i trăda pe cei doi și a-i duce spre moarte în vizuina unui păianjen uriaș. Ce s-ar fi întâmplat dacă Sam nu ar fi rostit acele cuvinte aspre…? Cât de atenți trebuie să fim cu vorbele și faptele noastre pentru a nu fi noi înșine opreliști în fața binelui.

Nu voi detalia mila, devotamentul, dragostea, înțelepciunea, curajul și alte virtuți cu care Tolkien și-a înnobilat personajele. Toate acestea sunt remarcabile și au nevoie de articole separate, însă mă voi mai opri doar asupra prieteniei. În aceste vremuri în care parcă suntem tot mai deconectați și singuri (cu atât mai mult poate, pentru unii, în această perioadă de izolare), poate nici nu mai știm ce înseamnă sau cum arată prietenia. Personajele lui Tolkien, însă, alcătuiesc o frăție în care strălucesc toate caracteristicile unei prietenii adevărate: o prietenie care presupune încredere, vulnerabilitate și dedicare. Membrii Frăției oferă și acceptă ajutorul când este nevoie. Sunt alături unul de celălalt în încercările lor. Deși provin din medii diferite și din rase diferite și uneori chiar antagonice, se respectă unii pe ceilalți. Oferă și acceptă corectare și sfaturi, dar știu și când este momentul să nu le ofere. Samwise Gamgee este prin excelență modelul meu de prietenie și devotament. Însă am redescoperit acum prietenia dintre elful Legolas și gnomul Gimli – atât de specială, încât Gimli a fost singurul gnom primit vreodată pe corăbiile care duceau elfii dincolo de Pământul de Mijloc. Și mi-a atras atenția de data aceasta și respectul cu care Aragorn, deși regele de drept al tărâmului, căuta și accepta sfatul mentorului său, Gandalf. Însă unul dintre cele mai înduioșătoare pasaje despre prietenie vine tot din partea hobbiților:

– Se pare că nu pot avea încredere în nimeni, se văită Frodo.

-Depinde ce vrei, interveni Merry. Poți avea încredere în noi că vom sări și-n foc pentru tine – până la capătul capătului. Și poți să ai încredere în noi că vom păstra orice secret de-al tău – mai bine decât o poți face tu. Dar nu te poți încrede în noi că te vom lăsa să înfrunți buclucurile de unul singur. Suntem prietenii tăi, Frodo!

Pentru că Tolkien Reading Day este o zi în care cititorii împărtășesc în primul rând pasajele preferate, vă las și eu cu poezie care să ne încurajeze, și cu două citate foarte potrivite pentru această perioadă în care poate nu înțelegem ce ni se întâmplă, poate toate planurile pentru anul acesta ne-au fost date peste cap și ni se pare că lucrurile merg din rău în mai rău.

De-acum, în Primăvară, prin șesuri apusene

pot flori să înflorească, pot muguri să răsară,

Și apele să curgă prin verzile poiene

Și vesele cinteze să cânte-n zarea clară.

Ori poate-s nopți senine cu fagi în legănare

ce poartă-n rămurișuri ca albe nestemate

a elfilor coroană cu-mpodobiri stelare

ca-ntr-o poveste spusă din lumi îndepărtate.

Doar eu sunt la sfârșitul călătoriei mele

și stau în întuneric, parcă în gropi adânci,

dincolo și de turnuri înalte, mândre, grele,

dincolo și de munții încremeniți în stânci.

Dar Soarele răsare deasupra acestor neguri

Și Stele din ceruri pe veci vor dăinui.

de-aceea nu voi spune că ziua e sfârșită

Și Stelelor eu nu le voi spune bun-rămas! (Stăpânul Inelelor: Întoarcerea Regelui)

Aș vrea să nu se fi întâmplat asta în vremea mea, murmură Frodo.

Și eu, îi mărturisi Gandalf, și la fel doresc toți cei care trăiesc acum asemenea vremuri. Dar nu stă în puterea lor să hotărască așa ceva. Tot ce putem hotărî este ce să facem cu timpul ce ne este dat. (Stăpânul Inelelor: Frăția Inelului)

Mai sunt și alte rele care pot să vină (…). Numai că treaba noastră nu este să cunoaștem toate mișcările acestei lumi, ci să facem ce ne stă în putință ca să ajutăm evul acesta în care ne este dat să trăim, smulgând din rădăcini răul pe câmpurile pe care le cunoaștem, astfel ca aceia care vor trăi după noi să aibă o țarină curată pe care să o poată însămânța. Cum va fi vremea atunci, nu ne stă nouă în putință să hotărâm. (Stăpânul Inelelor: Întoarcerea Regelui)

Pe blogul nostru, puteți citi și asculta de asemenea despre bunul prieten al lui Tolkien, C.S. Lewis:

„Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr“ (este chiar dedicată lui Tolkien).

„Creştinism, pur şi simplu”

C.S. Lewis – O viață, de Alister McGrath

 

*salut în limba Sindarin creată de J.R.R. Tolkien pentru elfii din mitologia sa

 

Autor: Irina Enache

Sunt absolventă a Facultăţii de Biotehnologii, din ianuarie 2015 lucrez într-o multinațională şi am fost voluntar la „Radio Vocea Evangheliei“ din 2011 până în 2020. Prima mea colaborare cu RVE a fost reprezentată chiar de primul episod al emisiunii „Cartea e o viaţă“. Pentru mine, emisiunea și blogul sunt modalitățile de a folosi una dintre pasiunile mele, lectura, în folosul altor cititori interesaţi. Autorii care m-au influențat cel mai mult și continuă să mă inspire sunt J.R.R. Tolkien și C.S. Lewis. În 2019 am absolvit un curs de consiliere creștină, lucru care s-a reflectat în genul de cărți pe care le-am citit și care mă pasionează. Am abordat de asemenea un subiect mai puțin discutat în mediul românesc, cel al bolilor psihice, privit dintr-o perspectivă creștină, iar rezultatele studiului meu le puteți găsi pe blogul https://intunericulnuvabirui.wordpress.com/. Mă puteți găsi și pe Goodreads pentru a vedea ce mai citesc: https://www.goodreads.com/user/show/51556502-yeranouhi

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s