Dumnezeu este în iesle #24


Tot ceea ce regii și conducătorii lumii acesteia, filosofii și artiștii, fondatorii de religii și învățătorii morali au încercat în zadar să facă – toate acestea se întâmplă acum, printr-un prunc. Făcând de rușine cele mai puternice eforturi și reușite omenești, un copil apare la răscrucea istoriei – un copil născut din părinți umani, un fiu dat de Dumnezeu. Acesta este misterul răscumpărării lumii; tot trecutul și tot viitorul este cuprins aici. Infinita milă a Dumnezeului atotputernic se coboară spre noi sub forma unui copil, Fiul Lui. Un copil S-a născut pentru noi, un Fiu ni S-a dat, iar pe acest copil, Fiul lui Dumnezeu, Îl cunosc, Îl iubesc, eu sunt al Lui și El e al meu – de toate acestea, și doar de ele depinde viața mea. Un copil ține viețile noastre în mâna Sa.

Deci ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile? Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela care-i socoteşte neprihăniţi! Cine-i va osândi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi! Romani 8:31-34

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s