Dumnezeu este în iesle #20


Oamenii sunt dezumanizați de teamă. Însă ei nu ar trebui să se teamă. Nu ar trebui să ne temem! Aceasta este diferența dintre oameni și restul creației, faptul că în toată disperarea, nesiguranța și vinovăția, ei știu că există o speranță. Iar această speranță este: Voia Ta să se facă. Da. Voia Ta să se facă… Chemăm numele Celui înaintea căruia răul din noi tremură, înaintea căruia teama și anxietatea se tem ele însele, dinaintea căruia ele fug; numele Celui care a cucerit frica, a luat-o prizonieră și a învins-o, a pironit-o pe cruce și a alungat-o în întuneric; numele Celui care este strigătul de victorie al umanității care este salvată de teamă și moarte – Isus Hristos, Cel care a fost crucificat și trăiește. El este Domn peste teamă; ea Îl recunoaște ca Domn și doar Lui i se supune. Așadar, când te temi, privește la El. Gândește-te la El, pune-L înaintea ochilor Tăi și cheamă-L. Roagă-te și crede că El este cu tine și te ajută. Teama va capitula și se va risipi, iar tu vei deveni liber prin credința în Mântuitorul nostru puternic și viu, Isus Hristos.

Isus S-a suit într-o corabie, şi ucenicii Lui au mers după El. Şi, deodată, s-a stârnit pe mare o furtună atât de straşnică, încât corabia era acoperită de valuri. Şi El dormea. Ucenicii s-au apropiat de El şi L-au deşteptat, strigând: „Doamne, scapă-ne, că pierim!” El le-a zis: „De ce vă este frică, puţin credincioşilor?” Apoi S-a sculat, a certat vânturile şi marea şi s-a făcut o linişte mare. Oamenii aceia se mirau şi ziceau: „Ce fel de om este acesta, de-L ascultă până şi vânturile şi marea?” (Matei 8:23-27)

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s