De ce cântăriţi argint pentru un lucru care nu hrăneşte? De ce vă daţi câştigul muncii pentru ceva care nu satură? Ascultaţi-Mă dar şi veţi mânca ce este bun şi sufletul vostru se va desfăta cu bucate gustoase.

Isaia 55:2

Edmund îngheață de frig (încă nu are haină) în timp ce el, împreună cu Vrăjitoarea Albă și piticul ei, alunecă peste zăpadă îngrămădiți în sanie, grăbindu-se să-i găsească pe ceilalți copii acum că Aslan este pe drum. Edmund are acum un sentiment de deznădejde cu privire la Vrăjitoare; nu i-a oferit niciun rahat turcesc, ci numai pâine uscată și îl tratează ca pe un prizonier. „Nu sunt semne că Regina ar mai avea de gând să-l facă Rege”, se gândește el în sinea lui.

De fapt, domnia Vrăjitoarei, unde este „mereu iarnă, dar niciodată Crăciun”, începe să se prăbușească. Edmund nu-și dă seama de asta, dar Tata Crăciun i-a găsit pe frații săi. Sania Vrăjitoarei dă peste o altă petrecere pe care a vizitat-o Tata Crăciun, un grup de creaturi mici care stăteau așezate la cina de Crăciun în mijlocul pădurii. Lui Edmund îi este foame, iar micul lor ospăț miroase delicios.

Vrăjitoarea Albă este furioasă la culme. Când află că Tata Crăciun e cel care le-a dăruit acest ospăț, ea transformă întreaga petrecere în piatră. Edmund este îngrozit. El o vede în sfârșit pe Vrăjitoarea Albă drept ceea ce este cu adevărat.

Ea este furioasă să audă că cineva ar sărbători ceea ce ar demonstra în mod ostentativ sfârșitul domniei sale, dar este de asemenea indignată pur și simplu de existența unui ospăț în sine. Ea strigă, „Ce-nseamnă toată lăcomia asta, risipa asta, toată extravaganța asta?” Un ospăț este o risipă, indiferent ce se sărbătorește prin el. Nimeni din regatul său nu ar trebui să se bucure de plăcere fizică sau confort. Nici chiar Regina însăși, în afară de câteva blănuri și o coroană, nu pare să aibă nimic luxos sau plăcut. Castelul ei este golaș ca un mormânt.

Disprețul ei pentru lux este în constrast izbitor cu Castorii, care le servesc copiilor o masă încântătoare (inclusiv desert). Aslan își instalează tabăra militară într-un cort-pavilion frumos, galben cu roșu. Împărăția lui Dumnezeu este un loc al sincerității și al dreptății, dar și un loc pentru mese delicioase, confort fizic și frumusețe. Adventul este o perioadă și pentru pocăință și pentru așteptare, și este și o perioadă în care să sărbătorim bunătatea creației. Acceptă frumusețea și bogăția lumii create pe care ne-a dat-o Dumnezeu și în care El a venit, întrupat, la acel prim Crăciun.

După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s