Miercuri, 3 octombrie, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu a avut loc lansarea volumului Cartea Filocaliilor – cele mai frumoase pagini, apărut la Editura Humanitas, o selecție de texte realizată de Georgeta Anca-Ionescu, în traducerea prof. pr. Dumitru Stăniloaie.

Invitații serii au fost, în ordinea intervențiilor, Francisca Băltăceanu, profesor și specialist în limbi clasice, Preasfințitul Mihai Frățilă, Episcop Greco-Catolic de București, Teodor Baconschi, antropolog și scriitor, Sever Voinescu, deputat și jurnalist la Dilema Veche și Dumitru Horia Ionescu, absolvent de Teologie și scriitor, nepotul preotului Dumitru Stăniloaie.

Doamna Francisca Băltăceanu a oferit câteva informații despre Filocalie în general, și despre structura acestei ediții în particular. Filocalia (gr. „iubire de frumos”) este o antologie a scrierilor unor monahi și pustnici din secolele IV-IX (în unele încadrări, chiar până în secolul XV), apărută pentru prima dată la Veneția în 1782.

În limba română, ea a fost publicată în două ediții (cea mai recentă la Editura Humanitas) în 12 volume, tradusă de preotul Dumitru Stăniloaie. În această ediție, există o grupare pe autori a textelor, pe când volumul Cartea Filocaliilor – cele mai frumoase pagini cuprinde o selecție de texte grupate pe teme și comentate sau puse în legătură cu pasaje biblice sau alte citate din operele autorilor cărora le aparțin.

„În cititul pe teme ajungi să te împrietenești cu câte un autor” și, de asemenea, „să vezi că despre același lucru pot exista păreri diferite”, spune Francisca Băltăceanu. Ea consideră că editorul a făcut o selecție luminoasă de texte, aducătoare de libertate. Cui se adresează acest volum? Nu doar unor oameni evlavioși, în căutarea unui sfat duhovnicesc, ci și celor iubitori de literatură, ea ținând să sublinieze frumusețea, dar și umorul prezente în aceste texte.

Preasfințitul Mihai Frățilă se bucură de apariția acestei selecții din Filocalie care o face mult mai ușor de abordat și remarcă faptul că teologia Filocaliei nu aparține unei confesiuni anume, pentru că ea datează din perioada de dinainte de marile controverse ale creștinismului care au dus la schisme și alte diviziuni.

Dintre lecțiile Filocaliei, dumnealui consideră că trebuie reținute dialogul direct al sufletului cu Dumnezeu și îndumnezeirea omului, și că „în fața lui Dumnezeu rămâne doar iubirea”.

Teodor Baconschi a scos în evidență spiritul de renaștere spirituală („revival”) al monahilor-scriitori ai Filocaliei, monahismul putând fi văzut și ca o formă de protest față de ispita politicului, din ce în ce mai puternică odată cu răspândirea creștinismului ca religie de stat. Și, de aceea, Filocalia reprezintă „o întâlnire cu viul duhovnicesc”.

Sever Voinescu adoptă poziția cititorului și descrie cu mult entuziasm experiența specială a lecturii acestei cărți. „Filocalia este un florilegiu, iar această carte este florilegiul unui florilegiu – m-am simțit om medieval [citind-o], și o spun cu mare bucurie!”

„Prin fragmentele reașezate după o intuiție extraordinară nu se pierde miezul tuturor celor 12 volume – înțelepciunea filocalică”, declară el, și există de-a lungul lecturii „senzația unui drum: există întotdeauna în om un apetit pentru bunătate și pentru frumusețe”. Iar acest drum nu este imposibil. Ghidul este Însuși Isus Hristos, care lucrează prin har, definit de preotul Dumitru Stăniloaie ca „unda de putere a lui Dumnezeu în noi”. Tot el spunea că „omul rămâne lângă Dumnezeu dacă recunoaște și percepe în el această undă de putere a lui Hristos în el.”

Din punct de vedere al experienței lecturii, Sever Voinescu susține că această „carte nu te mai lasă din mâna ei. Pe măsură ce o citești, o descoperi ca pe o necesitate interioară și nu o mai lași.”

În final, Dumitru Horia Ionescu, nepotul preotului Dumitru Stăniloaie a împărtășit câteva amintiri legate de bunicul său, de strădaniile acestuia de a publica Filocalia pe la mijlocul anilor 70, după ce tradusese niște prime volume în 1946. El spune că a copilărit cu Filocalia, din care citea la 8 ani, pasionat fiind de „Fazan” și mândru fiind să-și încuie prietenii cu cuvinte precum „chenoză”.

„Ceea ce-mi rămâne cel mai mult de la bunicul meu”, spune el, este rugăciunea unei cantate de Bach pe care o îndrăgeau amândoi, Isus, rămâi dragostea mea. „Nu a renunțat niciodată să spere că Isus este cu el.”

Seara s-a încheiat cu cuvintele preotului Dumitru Stăniloaie însuși, prezente și pe coperta a patra a cărții Cartea Filocaliilor – cele mai frumoase pagini: „Să devină o călăuză în plan spiritual, arătându-ne felul cum trebuie să ne fie viaţa în relaţiile noastre cu Dumnezeu şi în raporturile cu ceilalţi, ca să fie o viaţă de model, o viaţă care să întărească legăturile între noi, dragostea între noi, să nu avem nimic de criticat în viaţa noastră, nimic care nu se cuvine să se datorească unui creştin, cum ne învaţă atât de minunat Filocalia”.

Puteți urmări înregistrarea evenimentului pe Facebook, aici.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s