Speranța învierii nu este un simplu optimism, ci ea îndreaptă viața creștină cu fața către viitor, nelăsând-o să stăruiască doar asupra prezentului. Speranța creștină nu îl are în vedere doar pe creștinul individual, și nici doar biserica. Ci ea se referă la întreaga creație, sortită putrezirii din pricina acelui prim păcat: „Blestemat este acum pământul din pricina ta… spini și pălămidă să-ți dea” (Geneza 3:17-18). Acest blestem, extins chiar și asupra pământului și a roadelor sale, va fi desființat în momentul învierii. Întreaga creație va fi răscumpărată din durere și suferință. Plânsul și suspinele nu vor mai fi. Lacrimile ne vor fi șterse. Chiar și creierele împotrivitoare sau insensibile vor fi restaurate.
Kathryn Greene-McCreight, Întunericul, singurul meu însoțitor
CARTEA E O VIAȚĂ 