Ce era acest creştinism care interzicea mereu războiul şi producea mereu războaie? De ce natură poate fi lucrul pe care-l incriminezi mai întâi că nu vrea să lupte, iar apoi pentru că o duce tot într-o bătălie? În ce lume a engimelor se născuseră oare această monstruoasă crimă şi monstruoasă blândeţe? Cum era oare, în esenţa lui, acest lucru uluitor pe care oamenii ardeau să-l contrazică, în asemenea măsură încât nu le mai păsa că se contraziceau pe ei înşişi?

Aşadar, am dorit să fiu cât se poate de drept şi nu am tras concluzia că atacul asupra creştinismului era total eronat. Nu am tras decât concluzia că, dacă într-adevăr ceva era în neregulă cu creştinismul, atunci era foarte în neregulă.

Există însă şi o altă explicaţie. Poate că are forma cea mai bună, pornind de la analogia descrierii unui om necunoscut de către alţi oameni. Oamenii peste măsură de înalţi ar putea să-l vadă ca fiind scund. Oamenii prea scunzi s-ar putea să-l vadă ca fiind înalt. Poate că suedezii (care au păr deschis la culoare precum cânepa) l-ar numi oacheş, în timp ce negrii l-ar considera categoric blond. Poate acest lucru extraordinar nu este de fapt decât lucrul cel mai comun, sau cel puţin normalul, centrul.

Poate că, în definitiv, creştinismul este cel sănătos, iar toţi criticii săi sunt nebunii – nebuni în diverse chipuri.

G.K. Chesterton, Ortodoxia. O filozofie personală

Reclame

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s