index2În Biblia ta de peste o mie de pagini, ce contează? Dintre toate poruncile şi interdicţiile, ce este esenţial? Ce este indispensabil? Vechiul Testament? Noul? Harul? Botezul?

Oare asta să fie tot? Mers la biserică duminica. Cântece frumoase. Zeciuială practicată cu credincioşie. Cruci de aur. Costume din trei piese. Coruri mari. Biblii legate în piele. Toate acestea sunt frumoase, dar… unde este esenţa?

Asta se întreabă Max Lucado în cartea sa, Nu-i de mirare că e numit Mântuitorul – cronici ale crucii, o carte perfectă pentru a fi citită în Săptămâna Mare în care tocmai am intrat.

Autorul ne invită să medităm la cuvintele apostolului Pavel din 1 Corinteni, capitolul 15:

„V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Cristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi.“ „Înainte de toate“, spune el. Citeşte mai departe: „Că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi; şi că S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece.“

Iată esenţa. Aproape că e prea simplu. Isus a fost omorât, îngropat şi înviat. Eşti surprins? Partea care contează este crucea. Nici mai mult, nici mai puţin.

Priveşte cu atenţie crucea împreună cu mine, ne îndeamnă Max Lucado. Hai să examinăm acest ceas din istorie. Să audiem martorii. Să ascultăm vocile. Să privim feţele. Şi, mai presus de orice, să-L privim cu atenţie pe Cel care este numit Mântuitorul. Şi să vedem dacă putem găsi partea care contează.

Pe parcursul cărţii autorul va medita asupra fiecăruia dintre ultimele cuvinte sau gesturi ale lui Isus Hristos pe cruce. Ca şi altă dată în prezentarea unei cărţi scrise de Max Lucado, cred că cel mai bine o prezintă el însuşi, prin câteva fragmente din carte:

Acţiuni finale. Momente finale. Cuvinte finale. Ele reflectă o viaţă bine trăită. La fel şi ultimele cuvinte ale Stăpânului nostru. Aflat în pragul morţii, Isus Şi-a pus casa în rânduială:

O rugăciune finală de iertare.

O rugăminte onorată.

O cerere făcută din dragoste.

O întrebare a suferinţei.

O mărturisire a umanităţii.

O chemare de izbăvire.

Un strigăt de încheiere.

„S-a isprăvit.“ Opreşte-te şi ascultă. Îţi poţi imagina strigătul de pe cruce? Cerul este întunecat. Celelalte două victime gem. Gurile batjocoritoare au amuţit. Poate se aud tunete. Poate se aud plânsete. Poate e linişte. Atunci Isus respiră adânc, împinge cu picioarele în pironul roman şi strigă: „S-a isprăvit!“

Ce se isprăvise? Planul lung cât toată istoria de răscumpărare a omului se isprăvise. Mesajul lui Dumnezeu pentru om se isprăvise. Lucrările săvârşite de Isus ca om pe pământ se isprăviseră. Lucrarea se isprăvise. Cântecul fusese intonat. Sângele fusese vărsat. Jertfa fusese adusă. Boldul morţii fusese înlăturat. Totul se terminase.

Putem face ce vrem cu crucea. Îi putem examina istoria. Îi putem studia teologia. Putem reflecta la profeţiile despre ea. Totuşi, ceea ce nu putem face este să plecăm de lângă ea fără să luăm o atitudine.

Nu poţi merge la cruce doar cu mintea, dar nu şi cu inima. Nu merge aşa. Calvarul nu este o călătorie mentală. Nu este un exerciţiu intelectual. Nu este un calcul divin sau un principiu teologic rece. Este un sfâşietor ceas de emoţii.

Nu pleca de acolo fără lacrimi şi neatins. Nu pleca doar aranjându-ţi cravata şi dregându-ţi glasul. Nu îţi permite să cobori de la Calvar cu sânge rece.

Te rog… opreşte-te. Priveşte din nou.

În mâinile acelea sunt cuie.

Pe crucea aceea este Dumnezeu.

Noi L-am pus acolo.

Data viitoare când eşti chemat să suferi, ia aminte. E posibil ca atunci să fii mai aproape de Dumnezeu decât oricând. Priveşte cu atenţie. E foarte posibil ca mâna care se întinde să te scoată din ceaţă să fie una străpunsă.

Într-adevăr nu-i de mirare că e numit Mântuitorul. Crucea de la Golgota nu ne arată doar că relaţia noastră cu Dumnezeu a fost restaurată, ci şi că, iată, Dumnezeu ştie ce înseamnă suferinţa şi o poate înţelege pe a noastră.

Fie ca mesajul crucii să nu ne mai lase indiferenţi şi să ne dăm seama că fără ea toţi suntem morţi. Căci, aşa cum spune Pavel, toţi eram morţi în greşelile şi în păcatele noastre. Dar Dumnezeu ne-a adus şi poate aduce pe oricine la viaţă împreună cu Hristos. Şi tot ce trebuie să faci este să crezi.

PS: Puteţi asculta mai multe pasaje din carte aici.

PPS: Alte postări despre Săptămâna Mare şi răstignire: El a ales piroanele de Max Lucado, 3:16 Numerele speranţei de Max Lucado, Ce citim în Postul Paştelui

Reclame

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s