În curând vom sărbători o minune – Întruparea Mântuitorului nostru. O minune care a cuprins, pentru înfăptuirea ei, multe alte minuni, ca naşterea din Fecioară, apariţia îngerilor sau a unei stele călăuzitoare. Întruparea este şi tema centrală a cărţii pe care v-o propunem astăzi, „Despre minuni”, scrisă de C.S. Lewis. Considerată de autor un studiu preliminar, ea îşi propune în principal şi mai ales în prima parte a ei să stabilească dacă minunile sunt posibile din punct de vedere filosofic şi în ce condiţii, pentru ca în a doua parte, mai exact în ultimele capitole, C.S. Lewis să vorbească specific despre minunile creştine, concentrate în jurul Marii Minuni, Întruparea.

cele 4 iubiriPoate că mulţi dintre noi considerăm însăşi creaţia o minune, dar haideţi să vedem ce înţelege C.S. Lewis prin „minune” în cartea sa, Despre minuni, în care încearcă să dovedească posibilitatea întâmplării acestora şi importanţa Marii Minuni, a Întrupării lui Dumnezeu în Isus Hristos.

În accepţiunea lui C.S. Lewis cuvântul minune sau miracol denumeşte o interferenţă a puterii supranaturale cu Natura. Iar Natura reprezintă ceea ce apare, izvorăşte, survine sau continuă fără nicio intervenţie din afară: ceea ce este dat, ceea ce există deja, ceea ce e spontan, neintenţionat, nesolicitat.

Înainte de a afla dacă minunile sunt posibile, trebuie stabilit dacă există ceva supranatural, dincolo de natură. Prezenţa raţionalităţii umane în lume e un miracol în virtutea definţiei date şi anume că o minune este o interferenţă a puterii supranaturale cu Natura, consideră autorul. Lewis se grăbeşte să adauge că raţiunea şi morala umană au fost menţionate nu ca exemple de miracol (cel puţin nu acel tip de miracol despre care aţi dori să auziţi vorbindu-se), ci ca dovezi ale supranaturalului: nu pentru a arăta că Natura a fost invadată, ci că există un invadator posibil.

Întrebarea care se pune deci, este dacă Dumnezeu îi mai face naturii şi altceva în afară de faptul că a creat-o şi o menţine în fiinţă – dacă o „invadează”. Oare introduce El în ea şi evenimente despre care nu ar fi corect să spunem Aceasta este pur şi simplu realizarea caracterului general pe care l-a dat El Naturii ca totalitate atunci când a creat-o? Asemenea evenimente, spune C.S. Lewis, sunt ceea ce se numeşte în limbaj popular miracole, şi numai în acest sens va fi utilizat cuvântul miracol în restul cărţii.

O încercare de a demonstra ceva din punct de vedere filosofic cere mai întotdeauna un şir mai lung de raţionamente, pe care le veţi descoperi în carte. Argumentaţia autorului a ajuns acum la un punct în care el încearcă să combată cele mai des întâlnite argumente împotriva minunilor.

Primul ar fi că nu poţi crede în ceva ce este împotriva legilor Naturii. Ştii care sunt aceste legi şi că o minune ar fi o imposibilitate ştiinţifică. Oamenii de demult puteau să creadă, pentru că nu le cunoaşteau. Însă autorul arată că cei ce cred în minuni nu neagă existenţa unei norme sau reguli, ei nu spun decât că ea poate fi suspendată. Miracolul este prin definiţie o excepţie.

De exemplu, atunci când lui Iosif i s-a spus că Maria este însărcinată de la Duhul Sfânt ar fi putut şi el la fel de bine ca noi astăzi să spună că acest lucru este imposibil din punct de vedere ştiinţific: lucrul a fost întotdeauna şi s-a ştiut întotdeuna că este imposibil, cu excepţia cazului în care procesele regulate ale naturii ar fi în această împrejurare anume, anulate sau suplimentate cu ceva de dincolo de natură. Astfel, credinţa în miracole, departe de a depinde de o ignoranţă în materie de legi ale naturii, este posibilă exlusiv în măsura în care acele legi sunt cunoscute. Când un lucru se vădeşte de la bun început ca fiind o invazie unică a Naturii de către ceva din exterior, cunoaşterea tot mai avansată a Naturii nu-l poate face niciodată nici mai mult, nici mai puţin credibil decât a fost la început.

În acest sens, arată C.S. Lewis, este pură confuzie logică să presupui că progresul ştiinţei a făcut să acceptăm mai greu miracolele.

A doua obiecţie care se ridică de obicei împotriva miracolelor este că acum nu mai putem crede în miracole ca pe vremuri pentru că acum avem o perspectivă şi o cunoaştere corecte a locului şi mărimii Pământului în Univers. Deci Dumnezeu nu ar avea de ce să fie interesant de mica noastră planetă, când Universul este aşa de mare.

Dacă s-ar susţine că ceva atât de mărunt ca Pământul este oricum mult prea neînsemnat pentru a merita dragostea Creatorului, replica noastră, spune C.S. Lewis, va fi că niciun creştin nu a presupus vreodată că o merităm.

Cristos nu a murit pentru oameni din cauză că ei sunt intrinsec demni ca El să moară pentru ei, ci din cauză că El este intrinsec iubire şi, prin urmare, iubeşte nelimitat. Şi, la urma urmelor, ce ne pot spune dimensiunile unei lumi sau ale unei creaturi despre „importanţa” sau valoarea lor?

O minune, trebuie spus cu toată insistenţa, spune C.S. Lewis, nu este un eveniment fără cauză sau fără rezultate. Cauza ei este activitatea lui Dumnezeu: rezultatele sale decurg potrivit legii naturale. Marele eveniment complex numit Natură şi noul eveniment particular introdus în ea prin miracol sunt corelate în originea lor comună în Dumnezeu şi, fără îndoială, dacă am şti destul, corelate în chipul cel mai complicat în scopul şi planul Său.

Prin definiţie, miracolele trebuie, desigur, să întrerupă mersul obişnuit al Naturii, dar, dacă sunt reale, ele trebuie, în însuşi actul acesta, să afirme cu atât mai mult unitatea şi autoconsecvenţa realităţii totale la un nivel mai profund.

Şi ajungem astfel la capitolul intitulat Marea minune. Minunea centrală afirmată de creştini este Întruparea – Dumnezeu a devenit om. Toate celelalte miracole sunt o pregătire pentru acesta, o manifestare sau un rezultat al ei. Lewis recunoaşte că este mai uşor să argumentăm pe temeiuri istorice că Întruparea a avut realmente loc decât să demonstrăm pe temeiuri filosofice, probabilitatea ocurenţei sale, dar mărturiseşte că nu acesta este scopul cărţii sale.

Nu putem concepe cum anume s-a sălăşluit Spiritul Divin în spiritul omenesc şi creat al lui Isus, dar nu putem concepe nici cum anume se sălăşluieşte spiritul Lui omenesc sau spiritul oricărui om în organismul său natural.

Ceea ce putem înţelege, dacă doctrina creştină este adevărată, este că propria noastră existenţă compozită nu e anomalia pură ce părea să fie, ci o imagine palidă a înseşi Întrupării Divine – aceeaşi temă în cheie cu totul minoră.

Surprindem astfel un nou principiu-cheie – puterea Superiorului, exact în măsura în care este cu adevărat Superior, de a coborî, puterea mai marelui de a include mai micul. Dar El coboară ca să reurce iarăşi şi să înalţe cu Sine întreaga lume ruinată.

Astfel, datorită coborârii lui Dumnezeu în lume, urcând după îndelunga-i coborâre, specia noastră va trage după sine în sus întreaga Natură din cauză că Domnul Naturii este inclus acum în ea. Căci Dumnezeu nu doar repară, nu doar restaurează un statu-quo. Omenirea răscumpărată trebuie să fie ceva mult mai glorios decât ar fi fost omenirea necăzută în păcat. Cu cât e mai mare păcatul, cu atât e mai mare şi milă: cu cât e mai adâncă moartea, cu atât mai strălucită va fi renaşterea.

Aici se cade să remarcăm că învăţătura creştină, dacă este acceptată, implică o concepţie particulară despre moarte, ne atrage atenţia C.S. Lewis. Ea este marea armă a lui Satan şi de asemenea marea armă a lui Dumnezeu: este sacră şi profană, suprema noastră dizgraţie şi singura noastră speranţă, lucrul pe care Cristos a venit să-l biruiască şi mijlocul prin care El l-a biruit.

El a gustat moartea în numele tuturor celorlalţi. El este „Muritorul” reprezentativ al universului şi tocmai de aceea Învierea şi Viaţa. Sau, altfel spus, trăind cu adevărat, El moare cu adevărat, căci acesta este însuşi tiparul realităţii. Din pricină că superiorul poate coborî în inferior, El care din vecii vecilor S-a cufundat în moartea fericită a supunerii faţă de Tatăl poate să şi coboare în chipul cel mai deplin în groaznica şi (pentru noi) involuntara moarte a trupului.

Deoarece substituţionismul este însuşi idiomul realităţii pe care El a creat-o, moartea Sa poate deveni a noastră. Întreaga Minune, departe de a nega ceea ce ştim deja despre realitate, scrie comentariul ce face perfect limpede textul acela indescifrabil, sau mai degrabă dovedeşte a fi textul la care Natura nu a fost decât comentariul. În ştiinţă am citit doar notele la un poem: în creştinism găsim poemul propriu-zis.

Ultimele două capitole ale cărţii Despre minuni de C.S. Lewis se referă la minunile Vechii Creaţii şi la minunile Noii Creaţii. Minunile lui Hristos legate de Vechea Creaţii pot fi încadrate în următoarele categorii: miracole de fertilitate (transformarea apei în vin, de exemplu), miracole de vindecare, miracole de distrugere (blestemarea smochinului), miracole de dominare asupra anorganicului (potolirea furtunii). Iar minunile lui Hristos care ţin de Noua Creaţie sunt miracolele de inversare (învierea) şi miracolele de desăvârşire sau slăvire (Schimbarea la faţă sau Înălţarea). Susţin că în toate aceste miracole deopotrivă Dumnezeul întrupat săvârşeşte brusc şi local ceva ce Dumnezeu a făcut sau va face în general, spune C.S. Lewis. Când ele reproduc lucrări pe care le-am văzut deja pe scară mare, este vorba de miracole ale Vechii Creaţii; când le concentrează pe cele ce abia urmează să vină, e vorba de miracole ale Noii Creaţii.

Nici unul din ele nu este izolat sau anormal, fiecare poartă semnătura lui Dumnezeu pe care-L cunoaştem prin conştiinţă şi din Natură. Autenticitatea le e atestată prin stil.

Miracolul constă în traseul scurtat, dar evenimentul la care duce acesta e cel obişnuit.

În concluzie, C.S. Lewis ne atrage atenţia că Dumnezeu nu presară la întâmplare miracole în natură, ca dintr-o piperniţă. Ele se produc în împrejurări excepţionale, sunt întâlnite în marii ganglioni ai istoriei – nu ai istoriei politice sau sociale, ci ai acelei istorii spirituale care nu poate fi pe deplin cunoscută de către oameni.  

Aici se încheie cartea lui C.S. Lewis, Despre minuni, urmată fiind de două anexe foarte interesante, una despre cuvintele „spirit” şi „spiritual” şi una despre „providenţele speciale”.

Aţi întâmpinat vreodată probleme în a crede minunile relatate în Biblie? Credeţi că ele sunt imposibile? Răspunsul la aceste întrebări depinde în mare măsură de înţelesul pe care îl dăm cuvântului „minune”. Şi nu sunt puţini cei care au încercat să-l definească. Sperăm însă că v-am făcut curioşi să parcurgeţi întreg raţionamentul lui C.S. Lewis şi toate explicaţiile pe care el le oferă cu privire la această temă şi că ele vă vor întări credinţa în intervenţia lui Dumnezeu în lume şi vă vor mări speranţa într-o creaţie nouă şi glorioasă asemenea Domnului Isus.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s